Conflict

Oriunde mergi in lume fie ca e Asia, Europa, America, etc, peste tot gasim mai mult sau mai putin aceleasi probleme umane. Majoritatea oamenilor din lumea asta sunt fiinte confuze, traiesc vieti contradictorii pline de nefericire, suparari, mahniri, neajunsuri, neimpliniri, frustrari, conflict, violenta, samd. Viata omului devine implicit un camp de lupta din momentul in care se naste pana moare. In lume gasesti diviziune de toate felurile: nationalistica, lingvistica, diferente religioase; o secta impotriva alteia, o cale de urmat impotriva celeilalte, toate oferind solutia suprema si toate avand impresia ca detin adevarul absolut, iar de aici rezulta tot conflictul, diviziunea si razboiul. Exista diviziune in lumea afacerilor, cea spirituala, religioasa, stiintifica, samd.
Observand toata aceasta diviziune, acest haos complet de pretutindeni apare inevitabil intrebarea: Ce e de facut?
Ce cale trebuie de urmat? Care este cea corecta, dar mai ales care este cea care-l va elibera pe individ? Sa fie oare una din ideologiile politice, religioase, filozofice? Sa fie vreo autoritate care sa guverneze asupra adevarului sau a libertatii?
Sau poate e mai bine sa lasi deoparte tot ceea ce tine de ideologiile lumii, sa te lepezi de orice credinta sau idee impusa de orice preot, guru, profesor, politician, etc. Odata ce lasi toate aceste nonsensuri laoparte te poti uita confident in propria-ti minte si poate gasesti acolo raspunsurile pe care le cauti.
Exista foarte multa contradictie atat in afara cat si inauntru, deci ce e de facut?
Exista oare vreo actiune in viata individului care sa nu aiba niciun fel de conflict, niciun fel de divizare in raport cu altceva, care sa nu se compare cu ceva sau sa nu fie rezultatul vreunei ideologii impuse de cineva? Sau mai mult... Se poate oare sa existe o viata eliberata complet de suferinta adusa prin actiunile ei?
Sa luam in calcul faptul ca individul este societatea, iar societatea este individul, nu la nivel de ideologie sau doctrina impusa de ceva sau cineva anume, ci realizand in totalitate adevarul acestui fapt, deoarece individul prin actiunile sale incerte, prin conflictul din interiorul propriei sale minti, prin firea lui agresiva, competitiva, lacoma, aroganta, etc... a creat societatea care este la fel de agresiva, competitiva, lacoma, incerta, conflictuala, samd.Individul este confuz, asa cum este si lumea. Omul este in contradictie si diviziune, asa cum este si lumea. Odata ce realizam acest simplu fapt deodata problema devine mult mai limpede, iar intrebarea "ce e de facut?" este privita din cu totul alta perspectiva. Pana acum ea a fost pusa in raport cu societatea, nerealizand ca societatea in sine este de fapt indivitul, deci prin urmare nu trebuie pusa undeva in afara lui. Implicit consecintele ar fi cam asa: "Trebuie sa ma alatur unei credinte", "Trebuie sa urmez o anumita ideologie impusa de o filozofie, un partid, o miscare, etc..."
Solutia deci in a cunoaste lumea sta in intelegerea totala a sinelui. In primul rand la intrebarea "ce sunt eu?" nu ai sa-ti raspunzi niciodata cu o eticheta (american, roman, crestin, protestant, alb, negru, etc), pentru ca la baza cu totii suntem oameni, iar ceea ce ne face oameni sunt exact lucrurile care ne leaga pe toti si care-au evoluat odata cu specia noastra: suferinta, violenta, anxietate, competitie, etc... Luand in calcul cele scrise mai sus inevitabil individul isi pune intrebarea: "Cum ma observ pe mine insumi ca un intreg?". Ideea de individ prin definitie inseamna unu, ceea ce nu se mai poate diviza, un tot, un intreg. Deci cum se poate observa individul pe sine insusi fara conflict, fara comparatie, fara diviziune? Este clar ca fiinta noastra in ciuda ideii de "individ" este plina de contradictii, conflicte, comparatii samd, deci pare cumva imposibil sa ne observam ca pe un intreg. Deci cum ne putem observa pe noi insine cand gandirea noastra e plina de dorinte si idealuri contradictorii, ideea de inferioritate sau superioritate, frica de a nu avea dragoste, frica de singuratate, fragmentare, etc.? Un fragment din tine observa restul fragmentelor? Un fragment sa devina cenzorul, examinatorul, observatorul care guverneaza asupra celorlalte fragmente? In cazul acesta ce-i da acelui fragment autoritate asupra celorlalte? Deci cine este observatorul, cenzorul care-ti spune "asa e bine" sau "asa e rau"? E doar un fragment ca celelalte, iar faptul fa s-a ridicat la rang de observator nu face decat ca observatiile lui sa fie inevitabil la fel de contradictorii, tocmai datorita acestei fragmentari. Deci este foarte important sa stim cum sa observam toate aceste contradictii care formeaza viata noastra fara ca vreunul dintre fragmente sa ia autoritate. Trebuie sa fim foarte atenti aici, pentru ca atata timp cat la nivel de individ exista diviziune, comparatie, fragmentare, intotdeauna va exista conflict si violenta care se vor exprima inevitabil in societate. Deci cum ne observam? Printr-o imagine? Cand observam un copac o facem prin prisma cunostintelor pe care le avem despre acel copac si care implicit ne separa de acesta? Cum observi un om? Sotia sau sotul tau de exemplu. Il observi prin imaginea pe care ti-ai format-o despre ea/el in decursul a cativa ani si prin cunostintele acumulate de tine despre ea/el prin intermediul celor 5 senzori? In acest caz observarea persoanei respective printr-o imagine nu este decat imaginea ta creata de un fragment al tau care a devenit cenzor/observator si care-ti spune ce e bine, ce e rau, ce trebuie facut sau ce nu trebuie facut despre imaginea respectiva. Deci este posibil sa ne vedem pe noi insine, sa vedem lumea fara niciun fel de fragmentare?
Sa lasam aceasta problema deoparte pentru moment si sa ne indreptam atentia catre o alta intrebare: "De ce este omul violent?". Pot exista multe motive pentru ca un om sa fie violent. Poate fi datorita lipsei spatiului fizic, poate fi datorita evolutiei in cursul a milioane de ani in care violenta a fost cea care a facut diferenta dintre supravietuirea sau extinctia speciilor, sau poate doar pentru faptul ca oamenilor le place sa fie agresivi pur si simplu. Motivele sunt multe si majoritatea isi ocupa timpul discutand despre aceste cauze de la profesori, filozofi pana la oameni de stiinta sau autoritati religioase, fiecare dupa propria imagine construita printr-o ideologie sau alta. Dar la sfarsitul discutiilor totusi omul ramane violent, prin urmare descrierea nu reflecta niciodata ceea ce este descris. Deci este posibil a observa violenta fara un cenzor care se exclude pe sine insusi din ceea ce se numeste violenta? Cum ne uitam la violenta fara a o condamna sau justifica? Incercam sa scapam de ea? Daca da, cum? Separarea observatorului de cel observat nu este decat un truc al mintii care nu face decat sa creeze din nou conflict, deci violenta de care s-a separat in prima instanta. Prin urmare violenta apare exact atunci cand exista separare intre observator si cel observat. Si odata ce realizam lucrul acesta vedem clar si limpede cum conflictul dispare din ecuatie. Deci este foarte important prin urmare sa ne cunoastem sinele in toata profunzimea sa si sa intelegem toate repercusiunile, toate conditionarile, temperamentele, caracteristicile, tendintele noastre doar prin a ne observa fara un observator. Sa zicem ca vrem sa invatam cat mai multe despre noi, dar aici iarasi e o problema delicata. "Mai mult" implica din start comparatie, iar actul de invatare implica cunostintele acumulate despre noi care ne vor face sa actionam pe baza lor ulterior. Insa asta impiedica perceptia. Deci este posibil oare doar sa observam fara sa acumulam? De exemplu cineva iti spune cat esti de frumos, inteligent, sau iti poate spune ca esti prost. Odata ce acumulam lucrurile ascultate persoana respectiva devine prieten sau dusman, pentru ca jignirea sau complimentul, odata acumulate, creaza o imagine pe care cenzorul o va eticheta si prin urmare va actiona ca atare. Imaginea este separarea, imaginea este conflictul, asa cum este imaginea crestinismului pentru islamism si invers. Deci putem observa oare fara a acumula? Este foarte dificil, pentru ca odata ce nu esti constient de aceasta intrebare la momentul potrivit inevitabil se creaza imaginea.
Sa observam, doar sa observam... fara sa punem etichete sau sa dam nume, pentru ca etichetele, acumularea, experienta nu fac decat sa obstructioneze mintea in a observa in totalitate. Cand mintea se poate uita la ceva fara prezenta unui observator, toata fragmentarea, conflictul si violenta iau sfarsit.