Frica

Seriozitatea. Este lucrul care face ca viata unui om sa fie traita intr-o maniera decenta, bucurandu-se de toate aspectele ei si privind-o ca pe un intreg. Seriozitatea nu exclude fericirea, dar atat timp cat in viata individului exista frica, seriozitatea, fericirea sau intelegerea a ceea ce inseamna fericire nu isi mai au locul. Frica insa este aparent unul din cele mai comune lucruri in viata si ciudat este faptul ca noi oamenii am acceptat-o ca pe un mod de viata, asa cum am acceptat si violenta in diferitele sale forme. Am acceptat ideea si ne-am obisnuit cu faptul de a ne fi frica, atat psihologic cat si fizic.
Ce este frica deci? Se poate oare ca un individ sa puna capat acestui sentiment care-si are radacinile in societate de mii si mii de ani?
Exista multe forme ale acestui sentiment, atat fizice cat si psihologice, iar ca sa analizam pe rand fiecare dintre acestea necesita foarte mult timp, asa ca cel mai bine e sa incercam sa intelegem mai intai ideea generala a ceea ce inseamna frica in adevaratul ei sens al cuvantului, sa vedem ce are la baza, ca mai apoi sa o putem aplica pentru fiecare caz particular.
Unuia ii poate fi frica de intuneric de exemplu, sau altuia ii poate fi frica de sot/sotie, sau de parerea societatii fata de persoana lor. Exista frica de singuratate, de goliciune, plictiseala intr-o viata fara sens. Exista frica de timp, insecuritate, incertitudine fata de ceea ce poate sa-i aduca viitorul, dar mai ales cea mai mare dintre toate fara indoiala este frica de moarte.
Frica de timp: ceea ce s-a intamplat ieri, ce se intampla acum sau ce se va intampla maine. De exemplu cineva a avut o boala in trecut, o durere enorma, un accident sau o dezamagire si nu mai vrea ca aceste lucruri sa se intample si-n viitor. Omului in natura sa ii este frica de timp; frica de batranete, de a deveni senil, de a depinde de altcineva, etc.
Exista de asemenea frica de care suntem constienti, logica daca putem spune asa, dar mai exista si cea care este ascunsa adanc in mintea noastra si care nu a fost descoperita inca.
Luand in calcul frica de timp (o experienta din trecut care nu se vrea repetata in viitor) si frica de singuratate (omul se simte singur si vrea sa scape de aceasta conditie) putem spune ca frica este o indepartare de "ceea ce este". Evitarea, escapada de ceea ce este. Cand in viata individului exista comparatie de orice fel inevitabil apare frica. Comparatia cu altcineva despre care crezi ca e mai destept, mai frumos, mai nobil, etc... sau comparatia dintre ceea ce esti si ceea ce ar trebui sa fii inevitabil aduce odata cu ea si frica. In acest caz de asemenea putem spune ca frica nu este constienta, ci mai degraba e ascunsa si strans legata de actiunile si problemele noastre fara ca noi sa fim constienti de ea. Aceste probleme ale fricii in natura lor sunt foarte complexe si niciuna din ele nu poate fi rezolvata cu ajutorul vointei.
Deci intrebarea este cum putem demasca aceste frici ascunse adanc in interiorul mintii noastre? Iar daca le demascam cum ne putem elibera de ele? Putem oare descoperi frica in toata straturile ei prin analiza cauzelor acesteia? Sa fie oare analiza cea care ne poate elibera de frica?
In analiza trebuie sa implicam 2 factori importanti: timpul si cel care analizeaza (analistul). Cine e analistul? Sa fie oare expertul, profesionistul, cel care are o diploma si care e in masura sa-ti analizeze tie cele mai ascunse sentimente din propria-ti minte? Deci analiza implica analistul, care este cenzorul rezultat al multor forme de conditionare si el este cel care va analiza frica pe care tot el a creat-o de la bun inceput. Analistul nu este in acest sens decat un alt fragment a ceea ce inseamna "eu", implicit analiza acestuia, care implica timp si diviziune, nu este ceea ce va inceta frica.
Analiza deci o scoatem din calcul in momentul acesta, ceea ce inseamna ca de-acum incolo nu vom mai gandi din perspectiva analistului. Deci daca analiza nu este solutia prin care putem demasca frica, cum putem privi asupra acesteia? Prin vise? Visele sunt continuarea orelor in care suntem trezi, prin intermediul somnului. In vise intotdeauna exista actiune, evenimente intr-o oarecare masura legate de lucrurile pe care le facem zilnic sau legate de cunostintele pe care le avem fata de anumite lucruri si care sunt imbinate intr-o maniera haotica; deci visele nu sunt decat continuarea unui sir neintrerupt de evenimente care reprezinta continuitatea constanta a vietii noastre. Visele deci nu au nicio relevanta in cautarea raspunsului a ceea ce inseamna frica.
Daca incercam sa eliminam din ecuatie vointa, timpul, analiza si visele deodata mintea devine atat sensibila cat si inteligenta. Si cu aceasta sensibilitate si inteligenta ne putem indrepta atentia din cu totul alta perspectiva asupra a ceea ce inseamna frica.
Deci ce este frica? Cum apare ea? Frica este intotdeauna in relatie cu ceva. Ea nu poate exista de una singura. Este stransa legatura dintre un lucru care este permanent si altul de asemenea permanent. Exista asa cum spuneam aceasta frica conditionata de timp. Un lucru care s-a intamplat in trecut, avem memoria acelui lucru si nu vrem ca acel lucru sa se intampla din nou si maine. Cum apare frica in acest sens? Sa fie oare frica un proces al gandului prin asocierea memoriilor din trecut? Tot gandul este si cel care cultiva placerea, deci ca sa intelegem frica trebuie musai sa intelegem si ce inseamna placerea. Este exclus sa avem placere fara a aduce frica in ecuatie, pentru ca cele doua sunt interconectate. Frica si placerea intotdeauna vor fi cele doua fete ale monedei. Daca ieri am avut parte de placere de orice forma ne gandim la asta, iar gandul ca maine nu vom mai avea parte de ea din start implica frica. Deci atat timp cat gandul sustine placerea, acesta alimenteaza in aceeasi masura si frica. Gandul este cel care se separa de intreg si preia autoritatea de analist, dar lucrul care este de analizat face de asemenea parte din gand, deci in acest caz gandul isi joaca singur feste.
Odata ce realizam ca gandul este cel care sustine placerea, dar in aceeasi masura alimenteaza si frica, intrebarea inevitabila este: "Ce e de facut?". Vorbim de gand. El nu se poate stirpi, nu-i putem opune rezistenta, pentru ca nu este decat o alta forma a gandirii. Gandul este rezultatul memoriei, iar memoria este cea care ne ajuta sa functionam zilnic. Aceasta este rezultatul tehnologic a tot ceea ce am acumulat in viata noastra, deci avem nevoie de memorie. Insa memoria sustine frica prin intermediul gandului.
Deci intrebarea ramane: "Ce e de facut?". Ce poate face mintea noastra pentru a starpi frica odata pentru totdeauna? Ce raspuns avem la aceasta intrebare dupa ce am trecut pas cu pas prin problemele timpului, analizei, indepartarii de ceea ce este, ale gandului si a interconectarii placerii cu frica? Cum raspundem la aceasta intrebare folosindu-ne de gand? Gandul care trebuie folosit corespunzator, responsabil si care ne ajuta in activitatile zilnice, dar tot el este cel care devine un pericol deoarece alimenteaza frica.
Acum, inainte de a raspunde, trebuie mai intai sa ne intrebam care este calitatea mintii acum, dupa ce am observat toate aceste probleme? Pentru ca prin aceasta calitate apare si raspunsul. Ca sa fie totul si mai limpede trebuie sa ne mai punem o ultima intrebare importanta: "Exista un centru din care gandim?" Centrul este acel cenzor, cel care judeca, evalueaza, condamna, justifica. Este acel lucru creat de gand pentru a descrie notiunea de "eu" prin cunostintele acumulate in timp si in circumstantele vietii individului. Centrul este cel care are toate etichetele: eu sunt roman, african, alb, negru, crestin, islamist, etc. Acest centru implica diviziune, iar aceasta diviziune duce implicit la conflict. Iar daca gandim din acest centru si incercam sa privim asupra sentimentului de frica nu facem decat sa fim in continuare prinsi in aceasta frica.
Putem oare deci sa privim ideea de frica in afara acestui centru? Putem sa observam frica fara sa o numim? Pentru ca odata ce numim un lucru apare diviziunea, implicit conflictul.
Raspunsul la toate intrebarile il avem deja, dar cel mai bine e sa nu-l numim.